Prima parte a minivacantei a trecut destul de repede, locuri frumoase, oameni amabili dar si evenimente neplacute. Cu soarele in fata si moralul ridicat am plecat catre Cetatea de Scaun a Sucevei. Dupa cateva invarteli inutile si nervii varsati pe gps am ajuns la cetate. Proaspat renovata si deschisa publicului cu cateva zile inainte de alegeri, cetatea arata foarte bine. Dar pentru ca edilii au vrut sa profite, au deschis cetatea inainte sa fie complet terminata renovarea. Totul arata bine de pe margine, dar o data inceput turul realizezi ca te plimbi prin camere si curti goale, legendele lipsind cu desavarsire sau orice alt fel de explicatie cu privire la respectiva cetate. De la paznic am aflat ca acestea sunt pregatite pentru montare, asa ca daca o sa o o vizitati in saptamanile ce urmeaza e posibil sa intelegeti mai mult decat mine ce rol au camerele vizitate.
Cu norii pe urmle mele am plecat mai departe catre Manastirea Putna. Aceasta este situata in nordul Moldovei si ctitorita la 1469 de marele domnitor Stefan cel Mare, al carui mormant il si adaposteste. In incinta manastirii se afla si un muzeu ce cuprinde numeroase broderii, manuscrise si obiecte de cult, dar pentru ca am ajuns in momentul in care se tinea slujba am prins o aglomeratie de nedescris asa ca nu am mai vizitat si muzeul.
Dupa slujba se poate manca la manastire, din pacate pentru mine doar de post, si cum nu ma satur fara ceva care a avut parinti in farfurie am plecat catre Sucevita.
Atestata la 1582 si inscrisa in Patrimoniul Cultural Mondial Unesco, are la baza o legenda care spune ca o femeie a adus cu carul tras de bivoli timp de 30 de ani piatra necesara constructiei.
Ce am apreciat in special pana acum este lipsa din fata manastirilor a eternelor tarabe pline de chinezarii. Sunt cateva chioscuri cu produse de vanzare precum covoare, bluze traditionale dar si obiecte bisericesti.
Interiorul era in curs de renovare si nu prea am putut vedea nimic, in schimb picturile exterioare sunt foarte bine conservate.
Cu mici picaturi in parbriz am plecat mai departe catre Moldovita. Drumul este mult mai pitoresc, serpentine care unduiesc printre vai si paduri de un verde crud ce contrasteaza puternic cu norii furtunosi de deasupra.
Usor, usor, m-am strecurat printre bucatile de grindina pana in poarta manastirii. Am apucat sa platesc cei cinci lei taxa de intrare cand a inceput potopul. Asa ca am scos aparatul si am inceput sa caut unghiul perfect fara sa vad cu adevarat daca aparatul este waterproof asa cum scria pe cutie.
Construita in 1532 de catre Voievodul Petru Rares, dupa ce manastirea initiala s-a prabusit in urma unei alunecari de teren, a adapostit o scoala de copisti si miniaturisti, dar si locuinte dupa fundatiile din partea nordica unde este acum construita clisarnita.
O mica pauza de la ploaie si am plecat catre Voronet. Din nou grindina si-a facut de cap, intr-o zona unde nu aveam cum sa ma adapostesc, asa ca am mai adaugat cateva urme pe masina, dar ce mai conteaza?! acum pot sa rad pe tema asta!
Poate cea mai cunoscuta manastire dintre cele pictate construita in numai trei luni si trei saptamani in anul 1488 constituie una din cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare. Poate si pentru ca este mult mai cunoscuta dar si mai vizitata decat restul, aici este o alee plina de chioscuri cu aceleasi chinezarii precum cele de la Peles sau Bran, aproape nimic autentic sau util.
Cu aparatul in brate si hotarat pe treaba nu aveam de unde sa stiu ca vremea avea alte planuri. La nici doua minute dupa intrarea in biserica a reincepu ploaia si grindina, aproape doua ore aveam sa stau in biserica.
La oprirea ploii nu am avut timp decat pentru cateva poze pentru ca raul Voronet a iesit din matca si riscam sa raman fara masina. Si ulterior am aflat de la stiri ca podul a fost distrus de ape.
In plan mai era de vizitat si Manastirea Gura Humorului, dar furtuna a continuat, asa ca am renuntat si am revenit la pensiune.
In ultima zi inainte de plecare am poposit si la Humulesti sa vizitez Casa Memoriala Ion Creanga. Renovata, cu multe legend, un mic muzeu alaturi, cu reproduceri din povestile sale, toate fac un deliciu vizitarea pentru cei mici dar si pentru adultii care vor sa retraiasca inocenta copilariei.
De data asta cu soarele in ceafa am pornit spre casa, dar pe o noua ruta: Cheile Bicazului. Un drum ingust si serpuit strajuit de stancile abrupte ale muntilor Hasmas unde pe alocuri nu au loc nici macar doua masini si daca ai noroc sa le traversezi cand traficul este minim auzi chiar susurul raului ce merge in paralel cu soseaua. Cat drespe Lacul Rosu mai are mult pana sa ajung la nivel European pentru vizitatori, a fost amenajata o parcare dar pentru ca trebuie sa platesti nu o foloseste toata lumea asa ca spatiul verde este invadat de masini si gunoi. La marginea lacului sunt amenajate cateva terasa dar la nivelul anilor 90', in rest porumb fiert si seminte. Pacat pentru potentialul locului care este urias, dar nu par foarte multi interesati de asta, mai bine casapesc padurile din zona dupa cum se vede la tot pasul.
Restul calatoriei pana la Bucuresti nu merita mentionat, radare aglomeratie pe Valea Prahovei si iar aglomeratie.
Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca pana la final si nu uitati butonul de subscribe, un like si share tot timpul ajuta. Pana data viitoare, va urez lumina buna!